Jeffrey Franks: Am avut o întâlnire foarte productivă cu comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor

Jeffrey Franks: Am avut o întâlnire foarte productivă cu comisia de buget-finanţe din Camera Deputaţilor

Întâlnirea dintre reprezentanţii misiunii comune a FMI, CE şi BM şi deputaţii din Comisia buget, finanţe a fost productivă, potrivit șefului misiunii străine, Jeffrey Franks.

”Am avut o discuţie foarte productivă cu parlamentarii’, a declarat Franks la încheierea evenimentului, potrivit Agerpres.

Discuţiile dintre cele două părţi au vizat memorandumul de politici macroeconomice din cadrul acordului stand-by de tip preventiv semnat de autorităţile române cu FMI.

„Este foarte important pentru noi să urmărim evoluţiile din Parlament şi subiectele discutate aici”, a declarat Jeffrey Franks.

De asemenea, şeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Nicolae Idu, a spus că sprijinul Parlamentului pentru Guvern ”este un semnal foarte bun în ceea ce priveşte continuarea programului cu FMI”.

La discuţiile de luni au participat şi viitorul şef al misiunii pentru România, olandezul Erik de Vrijer, şi reprezentantul rezident al FMI la Bucureşti, Tonny Libek.