Controversata Lege offshore a fost PROMULGATĂ de președintele Klaus Iohannis

Controversata Lege offshore a fost PROMULGATĂ de președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Legea offshore modificată, actul în care sunt prevăzute condițiile în care pot fi scoase și vândute gazele din Marea Neagră, se arată pe pagina Administraţiei Prezidenţiale.

Anterior promulgării, legea a avut un parcurs dificil, fiind frecvent criticată de către o parte a factorului politic şi de către companiile petroliere pentru faptul că ar avea potenţialul să descurajeze investiţiile.

Atunci, companiile petroliere au criticat legea şi pentru că le impunea să vândă cel puţin jumătate de gaze pe bursele româneşti – în condiţiile în care piaţa se presupune că este liberă.

Şi preşedintele Klaus Iohannis s-a numărat printre criticii legii, într-o primă fază trimiţând proiectul de lege înapoi în parlament pentru dezbatere şi reexaminare.

„Este necesar un cadru normativ eficient şi durabil, capabil să asigure o distribuţie echitabilă a beneficiilor între stat şi investitori, care să contribuie la stabilirea unui parteneriat pe termen lung între cele două părţi, precum şi la consolidarea încrederii în perspectivele economiei naţionale”, şi-a motivat la acea dată preşedintele decizia, conform Adevarul.ro.

Potrivit estimărilor, rezervele romaneşti de gaze naturale din Marea Neagră s-ar ridica la aproximativ 200 de miliarde de metri cubi. O parte a acestor rezerve fiind concesionate companiei ruseşti Lukoil, în speţă cele din perimetrul Trident.