În staţiunile de la malul mării 88 de hoteluri şi pensiuni sunt de vânzare, iar preţurile pornesc de la sub 100.000 de euro şi ajung la câteva milioane de euro, conform platformei imobiliare.ro, citată de businessmagazin.ro.
Pentru al doilea an la rând, judeţul Constanţa a condus clasamentul celor mai vizitate judeţe din România, având anul trecut peste 1,2 milioane de turişti.
Multe dintre unităţile scoase la vânzare sunt pensiuni şi hoteluri de mici dimensiuni. În judeţul Constanţa există un număr total de 853 de unităţi de cazare, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică pe 2021.
Aurelian Marin este proprietarul agenţiei de turism Paradis Tours şi al unor hoteluri de pe litoral şi face parte din Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice Mangalia, care reuneşte mai mulţi operatori de pe litoral.
El este de părere că decizia de a vinde un hotel vinde în principal din cauza faptului că proprietarii nu sunt dispuşi să investească în renovarea clădirilor.
„Pe lângă hoteluri mari, sunt vile, pensiuni şi unităţi mici, iar acolo mereu există o mişcare în sensul acesta de vânzare, hoteluri nu sunt foarte multe. De ce se vând aceste hoteluri? Din cele care se vând, majoritatea au nevoie de upgrade sau renovare completă, iar proprietarii nu mai au disponibilitate şi nu mai e vorba de bani, ci de disponibilitatea de a reinvesti şi de a lua de la capăt acest proces de activitate în turism.“, spune Aurelian Marin pentru businessmagazin.ro.
Creşterea preţurilor şi provocările economice din această perioadă încă nu i-a determinat pe operatorii din turism să pună lacătul pe uşi, însă procesul investiţional va încetini în perioadă următoare, având în vedere şi faptul că acum creditarea este mai scumpă, fiind principala sursă de finanţare a investitorilor pentru noile proiecte.
Printre anunţurile listate pe platforma imobiliare.ro există şi un aparthotel a cărui construcţie a fost finalizată anul acesta şi dispune de 16 apartamente. Preţul de vânzare este de 2,6 milioane euro.
„Nu doreşte neapărat să vândă, încearcă să vândă, este un imobil nou, începând cu festivalul Neversea acomodează turişti. Este o testare a pieţei, dacă nu va reuşi să vândă, va duce businessul mai departe, nu are nicio legătură cu efectele economice din această perioadă.“, spune Cristina Stinga, associate broker în cadrul Connect Real Estate, agenţia care a postat anunţul pe platformă.
Atât în cazul litoralului, cât şi în cazul turismului românesc în general, mulţi dintre investitori vin din alte domenii decât cel al ospitalităţii, iar acest lucru, este de părere Aurelian Marin, se întâmplă şi pentru că plasarea banilor în turism poate reprezenta un avantaj mai mare decât depunerea într-un cont în bancă.
Pentru al doilea an la rând, judeţul Constanţa a condus clasamentul celor mai vizitate judeţe din România, având anul trecut peste 1,2 milioane de turişti, în creştere faţă de 2020, conform datelor Institutului Naţional de Statistică.
Vara anului 2021 a fost unul dintre cele mai bune sezoane turistice pentru operatorii din turism de pe litoral, existând o cerere foarte mare în contextul în care încă existau restricţii de călătorie pentru vacanţele în afara ţării.