Centrele comerciale din București au avut și anul trecut încasări foarte mari. Cele 16 mall-uri le-au adus proprietarilor peste 800 de milioane de lei din chirii plătite de magazine şi restaurante.
Peste două milioane de clienţi calcă pragul mall-urilor din București pe parcursul unei săptămâni. Cifra reprezintă mai mult decât populaţia Capitalei.
Chiriile reprezintă 15% din vânzări, ceea ce înseamnă, potrivit Digi 24, că românii au cheltuit peste 1,2 miliarde de euro în centrele comerciale din Capitală în 2014.
Magazine uriaşe şi spaţii de distracţie pentru familie sau corporatişti. Este reţeta pe care au mizat dezvoltatorii celor 16 mall-uri din Capitală, care şi-au dat seama că profitul lor depinde de mărcile aduse în România şi de veniturile clienţilor.
”Am importat foarte multe brand-uri. Sunt peste 330 de concepte care funcționează în regim de franciză, peste 45% sunt în zona de retail”, spune Raluca Stanciu, directorul unei firme de consultanţă în domeniul francizelor.
”Pentru noi mall-ul este o agoră a societății, e locul în care se adună societatea. Mall-ul a devenit un mod de viață pentru unii dintre noi”, afirmă Paul Voicu, directorul unei firme de consultanţă.
ParkLake Plaza din Titan şi Veranda Mall de lângă Piaţa Obor sunt cele două mall-uri care își vor face apariția în București în 2016.