Maria Grapini: Studiile de impact pentru impozitul forfetar, finalizate și trimise la Finanțe. Măsura se va aplica din iulie

Maria Grapini: Studiile de impact pentru impozitul forfetar, finalizate și trimise la Finanțe. Măsura se va aplica din iulie

Studiile de impact în ceea ce priveşte aplicarea impozitului forfetar au fost finalizate și trimise ministrului Finanțelor, Daniel Chițoiu, urmând ca măsura să se aplice din al doilea semestru, a anunțat, luni, ministrul delegat pentru IMM-uri şi turism, Maria Grapini.

„Studiile de impact le-am făcut noi, le-am predat la domnul Chiţoiu (ministrul Finanţelor, n.r.) şi rămâne ca din semestrul doi să fie aplicat acel nou impozit, în funcţie de anumiţi indicatori relevanţi, la hoteluri, pensiuni, restaurante, cafenele, baruri, reparaţii auto, pe coduri CAEN. Niciodată nu s-a aplicat decât un impozit general. De aceea este o diferenţă foarte mare faţă de ceea ce s-a aplicat până acum”, a spus Grapini, potrivit Mediafax.

Ea a precizat că a propus, iar ministrul Finanțelor a acceptat, ca impozitarea să se realizeze în funcție de domeniul de activitate.

„De aceea am insistat foarte mult şi mă bucur că domnul ministru al Finanţelor a acceptat să se facă, şi sper că aşa va ieşi până la urmă hotărârea de Guvern, să se facă impozitarea în funcţie de domeniul de activitate. Altfel este în reparaţii auto, altfel este în industria hotelieră şi altfel este în alimentaţia publică. Sper ca din semestrul doi să se aplice”, a adăugat Grapini.

Impozitul forfetar va viza doar unele servicii, precum pensiuni, hoteluri, restaurante, saloane de înfrumuseţare sau spălătorii auto, cuantumul urmând să fie stabilit după discuţii cu patronatele de profil.