Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației anunță, joi, că va opri de la plată 187 de solictări prinProgramul National de Dezvoltare Locală (PNDL), ca urmare a controalelor efectuate la unele obiective de investiții pentru care beneficiarii au transmis solicitări de transfer a sumelor alocate de la bugetul de stat în perioada septembrie-decembrie 2019, în vederea verificării exactității și realității datelor transmise de beneficiari cu situația din teren.
Ministerul a trimis, în perioada 26 noiembrie – 11 decembrie 2019, Corpul de control al ministrului şi inspectorii din Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) să verifice3.084 de solicitări de plată pentru proiecte realizate prin PNDL – etapa I şi II. Dintre acestea:
Astfel, în urma acţiunilor de control, vor fi oprite plăţi de peste 146 de milioane de lei pentru obiective de investiţii din judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Neamţ, Teleorman, Tulcea, Vrancea.
„Am spus răspicat, în nenumărate rânduri, că, acolo unde realitatea din teren nu corespunde cu cea din hârtii, plăţile vor fi categoric oprite! Este inadmisibil să ne batem joc de banul public şi să facem investiţii de mântuială. Nerespectând proiectele tehnice ale acelor obiective, primarii nu dovedesc decât că nu-şi respectă cetăţenii care i-au ales şi de care ar trebui să aibă grijă! Iar cei care au respectat proiectele nu trebuie să-şi facă niciun fel de griji, întrucât facturile le vor fi plătite fără nicio ezitare! În perioada următoare, verificările vor continua, pentru a ne asigura că lucrările realizate prin PNDL sunt conforme”, a precizat Ion Ştefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei.
La verificarea tuturor proiectelor, au fost prezenţi diriginţii de şantier sau reprezentanţi ai unităţilor administrativ-teritoriale, care au luat la cunoştinţă constatările inspectorilor.
Lista tuturor obiectivelor care au făcut obiectul controalelor poate fi consultată aici.