Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice ar putea fi deblocat în luna aprilie, anunță Ministerul Economiei. Totodată, absorbţia fondurilor pe acest program ar putea ajunge la 35%, dacă până atunci vor intra plăţi de 250 milioane euro de la C.E..
„Până în iunie 2012 au fost primite fonduri de la Comisia Europeană de 176 milioane euro, din septembrie anul trecut până la 31 decembrie am trimis cereri de rambursare de 196 milioane euro. Ne aşteptăm la Bruxelles să primim pentru cele de la 31 decembrie 200 milioane euro, iar până în aprilie să mai vină 250 milioane euro dacă lucrurile merg bine„, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Economiei Adrian Ciocănea, citat de Mediafax.
În prezent, rata de absorbţie a fondurilor europene pe POS CCE este de 14,45.
„Dacă se deblochează programul, am putea să dublăm cota, la 35%. (…) Până în luna iunie vom plăti încă peste un miliard de lei. Avem în vizor 22 de mari companii. Ieri şi astăzi (miercuri şi joi, n.r.) am semnat contracte de finanţare pentru şapte mari companii. Aceste sume sunt în valoare de peste 100 milioane de lei şi potrivit planurilor de afaceri ele pot genera peste 500 de noi locuri de muncă”, a spus ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
C.E. a sistat programul, anul trecut, după constatarea unor deficienţe. (Detalii AICI)