Nicolae Dănilă (BNR): România are nevoie de o bancă de stat puternică pentru a-și proteja sistemul bancar

Nicolae Dănilă (BNR): România are nevoie de o bancă de stat puternică pentru a-și proteja sistemul bancar
Foto: qmagazine.ro

Într-un moment în care România se confruntă cu o crză a creditutlui iar întreaga Europă de Est stă sub amenințarea unor retrageri masive a capitalului de către băncile din Vest, necesitatea unei bănci autohtone capabilă să modifice tendințele pieței este „de importanță sistemică și strategică” a explicat Nicolae Dănilă, membru al consiliului de administrație al BNR.

Finanțistul, care a condus destinele BCR înainte de privatizare, a avertizat în mod repetat că România unde sectorul bancar este controlat în proporție de 80% de băncile străine este vulnerabilă în condițiile în care marile bănci din vestul Europei vor plasa întotdeuna interesele țării de origine pe primul plan, preferând să lase clienții români să falimenteze decât să dezvolte proiecte complicate și costisitoare de asistență și restructurare a creditelor.

Avertismentele lui Dănilă par să fie și mai actuale în actuala situație internațională în care marile bănci din zona euro se confruntă cu probleme majore iar guvernele țărilor de origine, așa cum s-a întâmplat în Austria și mai recent în Marea Britanie, le impun reglementări care fac din ce în ce mai dificilă finanțarea filialelor din Europa de Est.

Guvernul român nu a reușit nici măcar să obțină de la Comisia Europeană aprobarea să majoreze capitalul CEC Bank, principala bancă de stat, acesta fiind la un pas să nu își poată utiliza nici măcar profiturile pentru recapitalizare, situație rezolvată însă de Parlament. În condițiile în care bancile strine și-au micșorat implicarea, CEC nu a reușit să își majoreze cota de piață. La sfârșitul lunii septembrie CEC controla 6,2% din activele bancare în scădere față de aceeași perioadă a anului trecut când avea o cotă de 6,4% din piața locală, potrivit datelor zf.ro.

Pe primele zece luni ale anului creditele neguvernamentale înregistrau o creștere de doar 3,2%, iar soldul creditelor în lei, adevăratul barometru al finanțărilor, a crescut cu doar 0,6%.

În condițiile în care bancherii se plâng că cererea de credite este în scădere, datorită gradului prea mare de îndatorare al populației, Dănilă susține că o economie nu se poate dezvolta fără credite.

O țară cu adevărat suverană are nevoie nu doar de o autoritate de reglementare a sistemului bancar ci și de un capital de rezervă care să poată fi folosit când băncile private întâmpină probleme, susține Dănilă.

România are nevoie să dezvolte o bancă de importanță sistemică și strategică autohtonă, un adevărat “market maker” care să poată imprima pieței direcții și tendințe având capacitatea de a echilibra sistemul când acesta se clatină, mai spune Dănilă.

Nicolae Dănilă a condus destinele BCR între 2007 și 2007 și a fost numit în consiliul de administrație al BCR  în toamna lui 2009 cu susținerea PSD.

Tags: