Nuclearelectrica și consorțiul FALCON au semnat, pe 3 octombrie, un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea pentru dezvoltarea reactorului de Generație IV, ALFRED.
Proiectul ALFRED, promovat de ANSALDO (Italia), ICN (România) şi ENEA (Italia), are ca obiectiv construirea unui demonstrator european de reactor cu plumb (generaţie IV), de 100 MWh, având ca amplasare de referinţă România, pe platforma de la Mioveni.
SN Nuclearelectrica SA susține că scopul memorandumului este acela de astabili „un cadru de colaborare între cele două părți în ceea ce privește lucrările pre-proiect și activitățile de cercetare și dezvoltare care urmează să fie implementate în vederea dezvoltării proiectului ALFRED”.
„Cooperarea pentru dezvoltarea acestui proiect este esentiala, iar acest MoU este o dovada a responsabilitatii si implicarii industriei nucleare romanesti, per total, in dezvoltarea programului nuclear si in oferirea unei solutii inovatoare la nivel international”, a declarat Cosmin Ghiță, Director General SN Nuclearelectrica.
Constantin Păunoiu, Director RATEN ICN, a susținut că „proiectul ALFRED reprezinta contributia Romaniei la dezvoltarea reactoarelor de Generatie IV, un proiect inovator la nivel international si o necesitate pe termen lung pentru asigurarea contributiei energiei nucleare la un mix energetic curat si stabil”.
Ce se întâmplă cu investitorii chinezi
În luna mai, Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă controlat de Ministerul Energiei, și gigantul chinez de stat China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat acordul preliminar cu privire la continuarea proiectului construirii și operării reactoarelor 3 și 4 de la centrala Cernavodă. Statele Unite au inclus CGN pe ”lista neagră” a companiilor care ar acționa „împotriva securității naționale și a intereselor de politică externă ale SUA”. (Detalii AICI)
Potrivit autorităților americane, CGN, compania chineză de stat care este partener al Nuclearelectrica la proiectul construirii reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă, și subsidiarele sale „ar întreprinde sau favoriza demersuri de a obține tehnologii și materiale nucleare avansate ale SUA pentru a fi deturnate în scopuri militare în China”. Astfel, CGN a fost inclusă pe o „lista neagră”, ceea ce înseamnă că entităților americane li se interzice să facă exporturi către compania din China.
De altfel, în luna mai, secretarul american al Energiei, Rick Perry, s-a declarat îngrijorat de colaborarea dintre România și China în privința construirii reactoarelor 3 și 4.