Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în ianuarie a scăzut cu 14,5%, la 2.054, de la 2.403 în perioada similară a anului trecut.
Cele mai multe insolvenţe au fost înregistrate în prima lună a anului în Bucureşti (360), Bihor (195) şi Mureş (150), informează Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).
La nivel naţional, în 29 de judeţe au fost înregistrate scăderi ale numărului de insolvenţe, cu procente de la 6% la 87%.
În Călăraşi şi Suceava au fost raportate cele mai puţine firme care au intrat în insolvenţă în luna ianuarie – 8, respectiv 11 cazuri. Cele mai multe societăţi cu dificultăţi financiare sunt în continuare cele din domeniul comerţului, dar şi cele din construcţii.
Anul trecut au intrat în insolvenţă peste 29.500 de companii, astfel că de la declanşarea crizei circa 130.000 de firme au ajuns în incapacitatea de a-şi plăti datoriile.