Prețul paladiului a crescut la cel mai ridicat nivel după 2011, pe fondul tensiunilor din Ucraina

Prețul paladiului a crescut la cel mai ridicat nivel după 2011, pe fondul tensiunilor din Ucraina
Foto: incomemagazine.ro

Preţul paladiului, metal indispensabil în industria auto, a crescut luni la cel mai ridicat nivel după 2011.

Avansul are loc pe fondul temerilor că livrările din Rusia ar putea fi restricționate din cauza escaladării tensiunilor din Ucraina.

Cotația paladiului cu livrare în iunie este în urcare cu 0,4%, la 810,10 dolari uncia, la bursa din New York, după ce pe parcursul tranzacţiilor a atins 815 dolari uncia, cel mai ridicat nivel după august 2011.

Volumul tranzacţiilor cu contracte futures este aproape dublul mediei ultimelor 100 de zile, informează Bloomberg.

În acest an, preţul paladiului a avansat cu 13%, din cauza temerilor investitorilor legate de posibilitatea restricţionării exporturilor de către Rusia, care s-au adăugat pericolului reprezentat de o grevă a minerilor din Africa de Sud, care a început în ianuarie.

Paladiul şi platina sunt mai puţin expuse sancţiunilor occidentale, din cauza dificultăţii de a găsi alţi furnizori pentru pieţele din Europa şi SUA, dar ar putea fi folosite de Rusia ca măsuri de reacţie, potrivit unei analize a Goldman Sachs.

Cele două metale sunt folosite în dispozitele de reducere a poluării la autovehicule.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`