Românii se bucură de o minivacanță cu ocazia zilelor de 30 noiembrie și 1 Decembrie 2021. Cele două zile sunt libere, iar bugetarii mai au liber și luni, 29 noiembrie, astfel că minivacanța durează cinci zile. Având în vedere liberele de la stat, magazinele au și ele program special în această perioadă, iar Lidl a anunțat cum vor fi deschise unitățile sale din fiecare oraș.
Programul Lidl pentru 30 noiembrie și 1 decembrie 2021 nu le aduce mari modificări clienților. Magazinele vor fi deschise și pline de surprize, iar clienții pot alege din gamele variate de produse pentru Crăciun și cadouri pentru cei dragi.
Românii au liber pe 30 noiembrie, de Sf. Andrei, dar și pe 1 Decembrie, fiind Ziua Națională a României. Astfel, programul mai multor magazine sau centre comerciale s-ar putea modifica, ca angajații să se poată bucura de liberele de la stat.
Totuși, nu este cazul Lidl. Magazinele vor funcționa după programul normal, deja restricționat de autorități în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, magazinele Lidl se vor deschide la ora 07:00 și vor închide la ora 21:00. Nici dacă ar vrea, comercianții nu își pot prelungi activitatea după ora 21:00, având în vedere Hotărârea CNSU care îi obligă să închidă cel mai târziu la această oră, ora 22:00 fiind momentul în care se instituie carantina de noapte pentru cetățenii nevaccinați.
Pentru anul 2021, românii au mai rămas cu doar 4 zile libere de la stat. Minivacanța de 1 Decembrie s-a format după ce Executivul a decis să dea libere și pe 29 noiembrie, făcând astfel punte cu liberele din data de 30 noiembrie și 1 Decembrie 2021.