Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) nu și-a îndeplinit sarcinile legale de supraveghere a activității operatorilor de jocuri de noroc online. Este concluzia unui raport al Curții de Conturi care scoate la iveală deficiențe majore în activitatea Oficiului.
Curtea de Conturi a constatat că ONJN nu a monitorizat activitățile organizatorilor de jocuri de noroc la distanță. Potrivit sursei citate, Oficiul nu a analizat nici datele stocate de aceștia și nici nu a verificat rapoartele lunare depuse în vederea stabilirii taxei de autorizare datorate statului. Analiza arată că sectorul jocurilor de noroc online din România a funcționat, în mare parte, fără o supraveghere adecvată. Din acest motiv este posibil ca bugetul de stat să fi fost prejudiciat semnificativ, conform avocatnet.ro.
Astfel, arată raportul de audit, în lipsa verificărilor au apărut discrepanțe între sumele declarate de cazinouri și cele datorate, în realitate, bugetului. Astfel, au rezultat diferențe de ordinul zecilor de milioane de lei. Potrivit datelor din raport, pentru anii 2022 și 2023, există diferențe de taxă de autorizare nedeclarate și neachitate totalizând aproximativ 78,86 milioane lei. La aceasta se adaugă dobânzi și penalități de nedeclarare de peste 37 milioane lei.
Totodată, Curtea de Conturi atrage atenția asupra unui alt risc substanțial de subdeclarare și mai mare. Este vorba despre situația în care cazinourile online ar fi raportat un nivel al câștigurilor plătite jucătorilor mai ridicat decât cel real. Pentru anii 2022-2023, sumele suplimentare necolectate de stat s-ar putea ridica la miliarde de lei, conform estimărilor.
Raportul atrage atenția asupra faptului că Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc nu a impus îndeplinirea obligației legale, de către operatori, de a furniza acces neîntrerupt, securizat, la servere, astfel încât să poată verifica în timp real datele privind participarea la joc și veniturile rezultate. Acest lucru a făcut ca ONJN să nu poată monitoriza situația taxelor datorate de cazinourile online.
Curtea de Conturi a mai constatat că, între 2014 și 2023, Oficiul nu a derulat controale propriu-zise la organizatorii de jocuri online. Astfel, nu s-au făcut verificări în privința declarării și plății taxelor, nici în ceea ce privește garanțiile cerute de lege pentru acoperirea potențialelor datorii la buget.
Legislația în vigoare stabilește că taxa de autorizare pentru jocurile de noroc online se calculează ca procent din venitul brut al operatorului. Valoarea depinde de procentul din încasări returnat către jucători. Dacă acesta este mai redus decât cel raportat, atunci veniturile operatorului (și, implicit, taxa datorată) ar fi mai mari.
Or, raportul Curții de Conturi estimează că neplata integrală a taxei de autorizare se poate ridica aproape 1,8 miliarde lei pentru anul 2023 și 1,2 miliarde lei pentru anul 2022.
Raportul a mai descoperit și alte nereguli, între care lipsa unui plan de control anual aprobat pentru anul 2023. De asemenea, s-a constatat că Serviciul Promovare Joc Responsabil din cadrul ONJN nu derulează efectiv programe de prevenire a dependenței de jocuri de noroc. Acest compartiment se limitează la încasarea unor venituri proprii fără a-și îndeplini misiunea stabilită de lege.
Pentru neregulile constatate, Curtea de Conturi are în vedere sesizarea organelor de urmărire penală. Instituția suspectează posibile fapte care au dus la prejudicierea bugetului de stat. Totodată, Oficiului i s-a recomandat să ia măsuri urgente de remediere, printre care: