Restaurantul Casa Vernescu a intrat în insolvență. Tribunalul București se va pronunța în curând și în cazul Casino Palace

Restaurantul Casa Vernescu a intrat în insolvență. Tribunalul București se va pronunța în curând și în cazul Casino Palace
Foto: Casavernescu.ro

Restaurantul Casa Vernescu a intrat în insolvență după ce Tribunalul București a acceptat cererea firmei în acest sens, iar acum urmează să se pronunțe și în cazul Casino Palace, care se află în aceeași clădire.

Cererea de intrare în insolvență a fost depusă pe 9 mai de firma care deține restaurantul Casa Vernescu. De asemenea, firma care controlează Casino Palace, din aceeași incintă cu restaurantul, a depus o cerere de intrare în insolvență pe 21 mai, termenul de judecată în acest caz fiind stabilit pentru 24 mai, relatează Economica.net.

În anul fiscal 2010, SC Casa Vernescu SRL a înregistrat o cifră de afaceri netă de 2,17 milioane de euro, şi un profit net de 42.000 de euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. În 2010 firma avea datorii de 59.000 de euro şi 106 angajaţi.

Casino Palace, pe urmele Casei Vernescu
SC Queen Investments INC SRL, firma care operează Casino Palace din București, deschis în 1995, a depus pe 21 mai o cerere de intrare în insolvenţă. Casino Palace face parte din Queenco Leisure International, o firmă care deţine mai multe casinouri în Europa (Grecia, Rodos, Belgrad şi Praga).

La fel ca restaurantul, casinoul funcţiona în Casa Vernescu, de pe Calea Victoriei nr. 133, într-una dintre cele mai bune zone a Capitalei. Firma a avut în 2010 o cifră de afaceri netă de 16,5 milioane de euro şi o pierdere netă de 5,2 milioane de euro, iar datoriile se ridicau, în total, la 3,3 milioane de euro, conform datelor înregistrate de Ministerul Finanţelor.

Din cauza datoriilor către autorităţile fiscale, autorităţile au închis Casino Palace Bucureşti la începutul lunii aprilie, şi au revocat licenţa operatorului Queen Investment Inc.. Firma se află pe lista ANAF cu datorii de peste 200.000 de euro la data de 31 martie 2012. Cea mai mare parte a acestor datorii reprezintă contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajator.

Aceasta nu este prima oară când autoritățile suspendă licenţa firmei care operează casinoul. Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc, din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, a închis în ianuarie 2011, pentru 30 de zile, zona meselor de joc din casino, din cauza faptului că numărul acestora coborâse sub minimul legal de funcţionare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`