România a înregistrat în primele 7 luni ale anului un nou record în privința exporturilor, de 32 miliarde de euro. Chiar și așa, importurile sunt mai mari

România a înregistrat în primele 7 luni ale anului un nou record în privința exporturilor, de 32 miliarde de euro. Chiar și așa, importurile sunt mai mari
Foto: zf.ro

România a înregistrat în primele 7 luni ale anului un nou record în privința exporturilor, acestea depășind 32 de miliarde de euro. Chiar și așa importurile sunt mai mari, respectiv 36 miliarde de euro, potrivit datelor din buletinul statistic al județelor, publicat de INS.

Deficitul comercial, adică diferența dintre ceea ce vindem la export și ceea ce încasăm, a fost de 3,9 miliarde de euro, mai mare cu cu 561,0 milioane euro decat cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

Orașele care au înregistrat cele mai mari exporturi sunt București, Argeș și Timiș. Cele mai mari importatoare sunt tot Bucureștiul și Timișul, la care se adaugă județul Ilfov.

În luna iulie exporturile FOB au fost de 5,04 miliarde de euro, iar importurile de 5,06 miliade de euro, rezultând un deficit de 641,6 milioane euro.

Faţă de luna iunie 2015, exporturile din luna iulie 2015 au crescut cu 5,8%, iar importurile cu 3,6%.

În perioada ianuarie – iulie exporturile FOB au însumat 3, 2 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 3, 6 miliarde de  euro.

Ultima oră
14:15 - GCS: 1.131 de paturi ATI COVID în România, din care 990 sunt ocupate. Câte locuri sunt în București
14:12 - Eugen Tomac (PMP): Comisia Europeană monitorizează situația comunității românești din Serbia, care e în continuare profund discriminată. Belgradul încalcă flagrant drepturile românilor
13:51 - Florin Cîțu: Vreau mai multă implicare din partea Primăriei Capitalei în gestionarea valului 4 COVID / Laude pentru Cseke Attila, interimarul de la Sănătate (VIDEO)
13:41 - Loredana Groza, anunț după ce duminică a fost luată cu ambulanță. Cum se simte artista
13:37 - IOS 15, lansat oficial. Ce aduce nou sistemul de operare de la Apple
13:28 - Acces Direct, de la Antena 1, vine cu o nouă blondină: Cosmina Scăunașu. Cine este ea şi ce a spus Mirela Vaida
13:23 - Explozie a cazurilor de COVID: 6.789 în ultima zi, din care peste 1.000 doar în București. Încă un județ a intrat în scenariul roșu / Pandemia a mai făcut 129 de victime / 990 de pacienți la ATI, din care 20 sunt copii
13:11 - Florin Cîțu: O să cer o anchetă pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4 de Ministerul Sănătății
13:10 - UE susține Franța, în conflictul cu SUA, pe tema submarinelor nucleare. Care a fost poziția oficială a României / Scandalul se poate extinde și la noi, unde Naval Group a câștigat un contract pentru corvete, care încă nu a fost semnat
13:00 - Vlad Voiculescu (USR PLUS): Campania de vaccinare e un eșec. Problemele – Prioritizarea esențialilor și concursul întru relaxare, când vaccinarea deja încetinea