România a înregistrat printre cele mai puternice scăderi din UE ale prețurilor locuințelor în primul trimestru

România a înregistrat printre cele mai puternice scăderi din UE ale prețurilor locuințelor în primul trimestru
Foto: Biztop.ro

Prețurile locuințelor din România au scăzut cu 3,3% în primul trimestru al acestui an, având una din cele mai puternice rate de declin din UE, anunță Eurostat.

Potrivit biroului de statistică al UE, doar patru țări au consemnat scăderi mai puternice decât România și anume Croația – 9,7%, Slovenia – 6,6%, Cipru – 5,7% și Italia – 4,5%, citează Mediafax.

Cele mai puternice creşteri anuale au fost înregistrate în Estonia, cu 17,5%, Letonia, cu 10,4%, şi Marea Britanie, cu 8%.

Dintre cele 28 de state membre UE, 11 au raportat scăderi, 13 creşteri, iar patru nu au transmis date către Eurostat.