ROMÂNIA, tot mai aproape de APOCALIPSA ECONOMICĂ! Specialiștii au tras semnalul de ALARMĂ

ROMÂNIA, tot mai aproape de APOCALIPSA ECONOMICĂ! Specialiștii au tras semnalul de ALARMĂ

Datoria publică externă directă a depășit datoria privată externă (pe termen lung), pentru a două lună la rând, în martie. ​Banca Națională a României (BNR) a comunicat luni datele privind dinamică balanței de plăți în luna martie și primul trimestru al anului curent, acestea confirmând intensificarea deficitului de cont curent al balanței de plăți (pe fondul evoluției economiei interne la un ritm peste potențial) și creșterea datoriei externe totale (evoluție influențată și de majorarea costurilor de finanțare), scrie economistul șef al Băncii Transilvania, Adrian Rădulescu, într-un raport citat de hotnews.ro.

”Atragem atenția cu privire la faptul că, pentru a două luna la rând în martie, datoria publică externă directă pe termen lung s-a situat peste nivelul datoriei private externe pe termen lung, ceea ce constituie un factor de risc la adresă stabilității macro-financiare în eventualitatea incidenței unor șocuri negative”, notează Adrian Rădulescu.

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 1 miliard EUR în trimestrul I, în intensificare cu 25.6% an/an. Această evoluție a fost determinată de adâncirea deficitului balanței comerciale cu bunuri cu 21.7% an/an la 2.6 miliarde EUR, pe fondul evoluției cererii interne la un ritm peste potențial. De asemenea, excedentul balanței comerciale cu servicii s-a diminuat cu 5% an/an la 1.8 miliarde EUR.

Pe de altă parte, deficitul balanței veniturilor primare s-a ajustat cu 41.4% an/an, la 464 milioane EUR în perioadă ianuarie-martie. De asemenea, excedentul balanței veniturilor secundare s-a majorat cu 11.7% an/an, la 277 milioane EUR.

Statisticile băncii centrale arată și creșterea datoriei externe totale cu 2.2% ytd la 95.5 miliarde EUR în perioadă ianuarie-martie 2018. Această evoluție a fost determinată, în principal, de majorarea datoriei externe totale pe termen scurt cu 4.3% ytd la 25.9 miliarde EUR.