Românii aveau în 2015 active financiare brute de peste 500 de miliarde de lei, adică aproximativ 100 de miliarde de euro, arată datele BNR, citate de ZF. Din acestea, peste 140 de miliarde de lei sunt bani plasați în depozite la bănci, iar restul reprezintă numerar, acțiuni, fonduri de pensii, mutuale și alte tipuri.
Comparativ cu 2009, sumele economisite de români la bănci s-au majorat cu peste 45%, adică au crescut de la 21 la 31 miliarde de euro, în timp ce creditele acordate persoanele fizice însumează în continuare 25 de miliarde euro.
”Economisirea bancară s-a majorat în ciuda nivelului scăzut al ratelor de dobândă pentru depozite (1,49% pentru depozitele în lei, respectiv 0,6% pentru depozitele în euro, decembrie 2015), în condiţiile unei evoluţii pozitive a venitului disponibil (o creştere cu 6% între iunie 2015 şi decembrie 2015“, susţin specialiştii BNR.
Activele financiare nete au urcat de la 126 miliarde lei în 2009 la circa 340 miliarde lei anul trecut, iar cele imobiliare au scăzut de la peste 700 miliarde lei în 2009 la aproape 600 miliarde lei în 2015.