RCS&RDS a solicitat autorității de reglementare în comunicații (ANCOM) să poată aplica o suprataxă pentru o perioadă de un an pentru serviciile de comunicații folosite de clienți în roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) și tărilor din Spațiul Economic European (SEE), informează HotNews, citât oficiali ai autorității.
Asta în condițiile în care începând cu data de 15 iunie 2017, minutele, SMS-urile și datele consumate în roaming în UE/SEE se vor scădea din resursele naționale incluse.
Potrivit ANCOM, ”conform regulamentului european, furnizorii care nu pot susține comercial furnizarea 'Roam like at home' pot solicita autorității naționale de reglementare o autorizare pentru a percepe utilizatorilor o suprataxă în plus față de tarifele naționale, încă de la primul minut/SMS/MB consumat în roaming in UE/SEE”.
De altfel, DIGI, compania mama a RCS&RDS, și-a avertizat investitorii că modelul său de afaceri ar putea fi pus în pericol de eliminarea tarifelor de roaming.
”Dacă ANCOM nu va aproba cererea noastră privind aplicarea unei suprataxe conform termenilor Regulamentului de Roaming în UE anterior datei de 15 iunie 2017 și ulterior, la fiecare 12 luni, vom fi nevoiți să suportăm în totalitate costurile de gros în roaming ale clienților noștri", se arată în raportul pe 2016 către investitori publicat de RCS&RDS.