Saxo Bank, previziuni șocante pentru 2012: 50 de bănci europene vor fi naționalizate. UE va anunța o vacanță bancară îndelungată

Saxo Bank, previziuni șocante pentru 2012: 50 de bănci europene vor fi naționalizate. UE va anunța o vacanță bancară îndelungată
Foto: albawaba.com

Economiștii de la Saxo Bank au o făcut o serie se predicții „improbabile” despre situația economică a lumii în anul ce vine. Sub numele de „previziuni șocante”, aproape de necrezut, ele anunță o ieftinire a acțiunilor Apple, o scădere a prețului grâului, precum și naționalizarea a 50 de bănci europene, potrivit Financiarul.

Ca în fiecare an, specialiștii de la Saxo Bank au emis păreri și previziuni despre ce se va întâmpla în următorul an în diferite sectoare ale economiei. Evenimentele, deși puțin probabil să se producă, sunt imposibil de neglijat, însă nu pot fi considerate prognoze în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă factori de care investitorii să țină seama în alcătuirea portofoliilor pe 2012.

1.       Acțiunile Apple se vor ieftini cu 50% față de valoarea maximă din 2011, iar gigantul IT se va confrunta cu o concurență acerbă – Google, Amazon, Microsoft/Nokia și Samsung – pe segmentul iPhone și iPad. Mai mult, compania nu va reuși să-și mențină cotele de piață pe segmentele iOS și iPad.

2.       Uniunea Europeană va anunța o vacanță îndelungată pentru sectorul bancar. La mijlocul anului, criza va lovi din nou statele europene, chiar mai puternic de această dată. Piața de capital va scădea cu 25%, iar UE va fi nevoită să instituie vacanță bancară pentru mai mult timp. Băncile și bursele se vor închide pentru o săptămână sau chiar mai mult.

3.       Statele Unite vor alege un președinte încă necunoscut. Actualul lider de la Casa Albă, Barack Obama, nu a realizat schimbări semnificative în cei trei ani de mandat de până acum, agravând starea de dezamăgire din sistemul politic american. Un nou candidat va răsări din necunoscut și va obține 38% dintre voturi la alegerile din noiembrie.

4.       Australia va fi lovită de recesiune, pe fondul, încetinirii ritmului de creștere al Chinei, care va afecta toate țările din regiunea Asia-Pacific.

5.       În Europa vor fi naționalizate 50 de bănci, din cauza creșterii presiunilor asupra sistemului bancar european. Băncile vor fi forțate să scape de împrumuturi. Operațiunile interbancare vor îngheța, iar deponenții vor începe să își retragă banii. Prin urmare, 50 de bănci vor fi naționalizate, iar alte branduri comerciale vor dispărea complet.

6.      Elveția își va pierde statul de țară-refugiu, având în vedere că elvețienii intervin puternic pe piețele financiare pentru a limita aprecierea exagerată a francului. Statulul va reveni Suediei și Norvegiei.

7.       Banca Națională a Elveției va ieși învingătoare, iar cursul EUR/CHF va atinge 1,5.

8.       Cursul dolarului față de yen va crește cu 10%, până la 7,00. China se va găsi în prag de recesiune, cu o creștere a PIB de 5-6%.

9.       Prețul grâului se va dubla, investitorii speculativi aducand pretul la valorile maxime din 2008. Scumpirea se va produce pe fondul creșterii populației de pe Terra la 7 miliarde de oameni și al condițiilor meteorologice nefavorabile, care vor afecta producția agricolă.