Au la vedere case şi maşini de lux, dar la Fisc declară venituri minime sau deloc. Cântă la nunţi, botezuri şi alte evenimente unde plouă cu bani peste ei, şi nu-i taxează nimeni pentru că nu e nimeni preocupat de asta, este de părere analistul financiar Gabriel Biriş. Invitat la o emisiune a postului TV Digi 24, el a povestit cum a reuşit şeful Fiscului de la Sofia să crească gradul de colectare al impozitelor datorate de artişti.
„L-am întrebat pe șeful Fiscului din Bulgaria: Cum aţi făcut?Că știam că au rezolvat problema. Da, foarte simplu. Ne-am pregătit. Am avut niște oameni care i-au sunat pe artişti sau pe agenţii lor să programeze nunţi. Am văzut cât sunt de încărcaţi. Am văzut cât cer. Am trimis nişte oameni la nunţi. Am văzut cât (li se dă – n.r.). Am estimat. După care ne-am dus cu temele făcute și-am stat de vorbă cu ei. Și le-am spus aşa: 'Mă, băieţi, avem două posibilităţi. Amândouă se termină cu „plătiţi”. Deci, nu există, plătiți oricum. Prima posibilitate – nu plătiţi de bunăvoie, trecem prin tribunale, mai faceți şi închisoare, vă luăm oricum banii pentru evaziune. A doua posibilitate – declaraţi de bunăvoie, mai ieşiţi şi public, vă puneţi cenuşă în cap, spuneţi tuturor cât de important este să se plătească impozite şi taxe, că din bănuţii ăştia se plătește şcoala copilaşilor şi pensia părinţilor şi vă lăsăm doar să plătiţi'. Și au rezolvat-o”, a povestit Gabriel Biriș.
Întrebat de ce nu s-a întâmplat așa și în România, analistul declară că lucrurile ar fi foarte simple, dar „trebuie să și vrei”. Soluția oferită de Biriș, inclusiv în cazul suspiciunilor de corupție, este cea a controalelor indirecte, după principiul „follow the money” (ia urma banilor – n.r.).
În România, în cinci ani de verificare a marilor averi, abia s-au recuperat, două milioane de lei din cele șase vizate şi au fost depistaţi cinci mari evazionişti. Acesta este bilanțul descoperit, anul trecut, de Gabriel Biriş, pe când era secretar de stat la Finanţe.
Omul trebuie taxat în funcţie de banii pe care îi câştigă şi taxarea trebuie să fie echitabilă. Iar contribuţiile sociale, adică pentru pensii şi sănătate, să se mute mai mult în sarcina angajatului. Sunt principii la care fostul secretar de stat de la Finanţe în Guvernul Cioloş, Gabriel Biriş, spune că nu a vrut să renunţe anul trecut şi a preferat să demisioneze.
Fostul secretat de stat a dezvăluit că a încercat să-i prezinte argumentele sale financiare premierului Tudose, însă acesta nici nu a vrut să audă.
În schimb, Gabriel Biriș are încredere în noua conducere de la ANAF și se așteaptă la îmbunătățiri semnificative. „Omul sfințește locul. Nu e vorba numai de Mirela Călugăreanu (actuala șefă a ANAF – n.r.), e vorba și de echipa dânsei, de vicepreședinți. Sunt oameni foarte buni profesional și foarte decenți, care vor să facă treabă”, a spus Gabriel Biriș.