Cei care doresc să acopere perioadele în care nu au contribuit la sistemul de pensii de stat o pot face oricând, prin semnarea unui contract de asigurare socială cu casa de pensii și efectuarea plăților necesare. Însă, din iulie, suma plătită se modifică.
Începând cu luna iulie 2024, valoarea salariului minim va crește la 3.700 de lei, iar una dintre consecințele acestei majorări va fi creșterea sumelor care trebuie plătite pentru acoperirea perioadelor necontributive, scrie Antena3.
Mecanismul prin care cei interesați își pot completa stagiul de cotizare, prevăzut de OUG nr. 163/2020, a fost prelungit și în 2024. Cu toate acestea, începând din septembrie, acesta va fi înlocuit de mecanismul inclus în viitoarea lege a pensiilor (Legea 360/2023). Prevederile celor două acte normative sunt similare în ceea ce privește completarea stagiului de cotizare, astfel încât mecanismul va rămâne în continuare disponibil pentru cei interesați, notează avocatnet.ro.
În acest context, cei care nu au ieșit încă la pensie pot plăti contribuția de asigurări sociale (CAS) pentru perioadele în care nu au contribuit, pentru cel mult șase ani anteriori lunii încheierii unui contract de asigurare.
Salariul minim va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie, astfel va crește și nivelul minim al venitului lunar asigurat, precum și sumele care trebuie plătite lunar se vor majora din acel moment.
În cazul contractelor de asigurare socială încheiate în baza OUG nr. 163/2020 până la data de 1 iulie 2024, venitul minim lunar asigurat nu se modifică.
Mai exact, suma ce trebuie plătită pentru fiecare lună începând cu contractele semnate din iulie 2024 este de 925 de lei. Pentru contractele semnate până la începutului lunii iulie (1 octombrie 2023 – 1 iulie 2024), suma de plată este de 825 de lei, conform sursei citate.
Amintim că, aproape 13% din PIB-ul Uniunii Europene (UE) sunt reprezentate de pensii, în timp ce în România procentul este de 8,8%.
Cu toate acestea, țara noastră nu face notă discordantă față de majoritatea țărilor din regiune, după cum arată ultimele date publicate de Eurostat.