Ședință crucială PSD-ALDE. Tăriceanu: Pensia nu va mai fi mai mare decât salariul. Pensiile actuale nu se micșorează (VIDEO)

Ședință crucială PSD-ALDE. Tăriceanu: Pensia nu va mai fi mai mare decât salariul. Pensiile actuale nu se micșorează (VIDEO)

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și cel al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, au anunțat luni, la finalul ședinței coaliției de guvernare, unde s-a discutat despre modificările legii pensiilor speciale, că nicio pensie aflată în plată nu se micșorează, dar că este nevoie de măsuri urgente pentru a corecta ”distorsiunea majoră” din sistem.

Ședință crucială PSD-ALDE. Tăriceanu: Pensia nu va mai fi mai mare decât salariul. Pensiile actuale nu se micșorează

#DIRECT_ONE_5ty7gj#

”Un alt subiect a fost legea pensiilor speciale și în care premierul și ministrul Muncii ne-au prezentat câteva chestiuni de principiu. Cea mai importantă se referă la următorul lucru: azi legea introduce o distorsiune majoră, adică pensiile speciale ajung sa fie mai mari decât salariul net pe care îl are angajatul respectiv. Trebuie făcută o corecție. Principiul pe care premierul ni l-a prezentat este ca pensia să nu poată să depășească salariul.

Nu se micșorează nicio pensie din cele care sunt în momentul de față. Măsura este urgentă pentru că impactul asupra bugetului nu va putea fi susținut.Doamna ministru a Muncii ne-a informat că împreună nu MAI se lucrează la o modificare a legii salarizarii. Va urma o majorare de 10% a angajatilor din MAI, astfel încât pentru funcții echivalente să aibă salarii echivalente ca cele din MApN”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

La rândul său, Liviu Dragnea a declarat că dacă nu se intervine, impactul bugetar ar putea ajunge în câțiva ani la 15 miliarde de lei.

”Noi nu am cerut să vină cu proiectul de ordinanță azi. Este o decizie a guvernului. Ne-au prezentat mai multe variante. Sunt trei principii. Pensiile aflate în plata nu scad, pensiile care ar avea prin calculul actual o valoare mai mare decât salariul să nu poată depăși salariul și să fie indexare doar cu indicele de inflație.

E un mecanism ciudat care se pare că nu mai există în alte țări.

În momentul în care un individ a ieșit la pensie cu aceasta pensie specială, cu o valoare X, peste un an, pensia i se mărește dacă i s-a mărit salariul celui aflat pe locul pe care l-a ocupat înainte. Se poate ajunge la o creștere de 150%.

Riscul foarte mare este că dacă nu se intervine impactul bugetar care azi e de 6 miliarde de lei pentru aceste pensii, poate ajunge la 10-11 miliarde, în doi ani poate la 15 miliarde. Este foarte greu de calculat.

În ritmul astă, în patru cinci ani impactul se poate duce la sume foarte mari, blocând șansa statului român sa majoreze punctul de pnesie pentru alte categorii”, a declarat Liviu Dragnea.