Șeful Fiscului: ANAF va acționa pentru a-i determina pe absolut toți contribuabilii să-și plătească până la ultimul leu obligațiile bugetare

Șeful Fiscului: ANAF va acționa pentru a-i determina pe absolut toți contribuabilii să-și plătească până la ultimul leu obligațiile bugetare
Foto: ziuanews.ro

Șeful Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) susține că, dacă promisiunile noului ministru al Finanțelor se vor concretiza, instituția pe care o conduce va acționa astfel încât toți contribuabilii să își plătească toate datoriile la stat, informează HotNews.

„Există câteva zone – una e cea a controlului operativ – care în ultimii ani au fost neglijate în mod nepermis sau -ceea ce ar fi foarte grav – în mod interesat. Dacă promisiunile noului ministru al Finanțelor se vor împlini în mare parte, ANAF va acționa pentru a-i determina pe absolut toți contribuabilii – indiferent că este vorba de grupări de interese sau de mari trusturi de presă – să-și plătească până la ultimul leu obligațiile bugetare”, a spus Gelu Ștefan Diaconu, șeful Fiscului, la  un eveniment organizat cu ocazia aniversării unui an de existență a Direcției Generale Anti Fraudă (DGAF), eveniment la care a participat și premierul Victor Ponta.

Într-un an de activitate al DGAF au fost recrutați 1.318 inspectori antifraudă, care au stabilit sume totale de 778 milioane euro, reprezentând prejudicii constatate, amenzi și confiscări dispuse. De asemenea, la unitățile de parchet au fost detașați în directă subordine a procurorilor 261 inspectori antifraudă, care în cadrul dosarelor penale au întocmit 821 rapoarte de constatare cu prejudicii însumand 916 milioane euro.

Ultima oră
20:30 - De ce au explodat prețurile facturilor la energie. V. Popescu, ministrul Energiei: „Eu cred că nu a fost incompetență”
20:22 - Kim Jong-un face angajări. Condiții extrem de stricte pentru bodyguarzi
20:12 - Ministrul Energiei a anunțat noile măsuri în criza facturilor la electricitate și gaze naturale. Explicațiile lui Virgil Popescu
19:41 - Andreea Bălan vrea să-și cumpere apartament în Dubai. Cum arată locuința pe care a pus ochii. „Investiția ar fi ceva, dar se poate plăti în rate, în 2 ani” (VIDEO, GALERIE FOTO)
19:23 - Cătălin Zmărăndescu (Survivor), criticat și de fiul său: „Eu v-am spus despre caracterul său. Și-a dat cu tesla-n cap” (VIDEO)
19:17 - Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat | Emilia Șercan: Ponta a invocat aceeași scuză și a rămas fără titlul de doctor / În universitățile militare impostura a fost încurajată / Sistemul a reacționat la dezvăluiri, blocând accesul la teze (VIDEO)
18:38 - Simona Halep şi-a aflat adversara din turul 2 de la Australian Open 2022. E o sportivă care a fost prinsă dopată în urmă cu trei ani
18:26 - Suedia nu mai fuge de virus: a fost eliminată obligativitatea prezentării testului COVID la intrarea în țară
18:15 - Laurențiu Reghecampf, umilit de Anamaria Prodan: El săracul are minte cât furnica. A ajuns de râsul țării. Îl vor fetele doar cât are bani
17:45 - Cifrele care ar putea anunța finalul pandemiei: Omicron se răspândește într-un ritm accelerat în România. Copiii, cei mai protejați