Un număr de 106 bănci elvețiene într-un program de amnistiere dedicat instituţiilor financiare care au ajutat clienţii americani să eludeze fiscul, potrivit procuraturii americane, relatează Bloomberg.
Peste 300 de bănci din Elveţia au avut termen până pe 31 decembrie să solicite încheierea unor acorduri cu autorităţile americane pentru evitarea proceselor, în cazul în care au cunoştinţă că au încălcat legislaţia fiscală americană.
Băncile care au optat să intre în acest program trebuie să dezvăluie cum au ajutat americanii să ascundă active, să predea date referitoare la conturile nedeclarate şi să plătească penalizări.
Procurorul general adjunct Kathryn Keneally, de la divizia de fiscalitate a Departamentului de Justiţie, a avertizat că datele nu sunt finale şi ar putea suferi modificări.
Keneally nu a menţionat care sunt băncile care s-au înscris în program, care nu este destinat unor 14 bănci care fac obiectul unor investigaţii penale, între care se află Credit Suisse Group, HSBC Holdings şi Basler Kantonalbank.
Ea a precizat însă că 106 bănci au semnat scrisori de intenţie pentru participarea la program, numărul acestora fiind peste aşteptări.
Pentru a încheia acorduri care să le ferească de procese băncile trebuie să plătească 20% din valoarea conturilor nedezvăluite fiscului american până la 1 august 2008, 30% pentru conturile înfiinţate între acestă dată şi februarie 2009 şi 50% pentru cele create după februarie 2009.