Traian Băsescu: Cei care au spus că măresc salariile cu 5% să arate de unde iau banii (VIDEO)

Traian Băsescu: Cei care au spus că măresc salariile cu 5% să arate de unde iau banii (VIDEO)
Foto: B1 TV

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă organizată la Palatul Cotroceni, că cei care au afirmat că ar putea mări salariile cu 5% trebuie să arate de unde vor lua banii pentru acest lucru, mai ales din moment ce șeful statului nu a identificat resursele astfel de măriri.

Cei care spuneți că ieri făceau declarații, să vă spună de unde și cu siguranță Guvernul și Parlamentul vor aproba să se dea. Eu nu am identificat un loc în buget de unde să se taie și să se dea„, a spus Băsescu.

Acesta a apreciat că Puterea și-a sacrificat voturile pentru binele țării, acest lucru trebuind să aibă continuitate ținând cont de încă starea fragilă a României.

Sunt unul dintre cei care și-a călcat cel mai greu pe inimă când am anunțat românilor măsurile care s-au luat. Dar, vreau să fac un apel la realism. Știu că mulți dintre cei de la guvernare au sentimentul că și-au sacrificat voturile, așa este, pentru țară. România este într-un echilibru fragil„, a adăugat șeful statului.

Președintele a apreciat că demnitarii nu sunt convingătorii în încercările lor de a-i ajuta pe români și că sunt obligați să reducă din cheltuieli.

S-au tăiat salariile și la parlamentari și la toți demnitarii, dar nu sunt convingători când vorbesc de nevoia de a face ceva pentru populație. Au o obligație, să arate că își reduc și ei din cheltuieli. Populația le-a cerut să facă un parlament unicameral cu 300 de parlamentari, îi vedeți să facă asta? Sau să nu-și mai numească clientela pe la toate regiile? Îi vedeți făcând o investiție necesară oamenilor, în loc să cumpere panseluțe și lalele?„, a încheiat Traian Băsescu.

Traian Băsescu, despre mărirea salariilor

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`