UE va bloca crearea celei mai mari burse din lume: Noua entitate ar controla destinul financiar al Germaniei

UE va bloca crearea celei mai mari burse din lume: Noua entitate ar controla destinul financiar al Germaniei
Foto: acus.org

Oficialii europeni au anunțat că vor bloca fuziunea operatorilor bursieri Deutsche Borse AG și NYSE Euronext, companiile care controlează bursa din SUA și cea din Germania. Juaquin Almunia, comisarul european pentru concurență, le-a transmis părților că se va opune creării celei mai mari burse din lume în cazul în care nici una dintre cele două entități nu este dispusă să își vândă afacerea cu derivate, un lucru pe care până acum nici una dintre părți nu a fost dispusă să îl facă.

Decizia antitrust este o puternică lovitură pentru viitorul acestei fuziuni, dintre companiile care controlează bursele din Germania și SUA, și arată cum pot fi influențate proiectele de consolidare a burselor de legislația concurenței.

Reto Francioni, președintele Deutsche Borse, și Duncan Niederauer, șeful NYSE Euronext, vor discuta viitorul tranzacției miercuri, când este programată următoarea întâlnire. Potrivit declarațiilor apropiaților cele două părți nu intenționează să facă concesii suplimentare pentru a satisface pretențiile europene.

Bursa din New York a anunțat într-un comunicat de presă că așteapta cu nerăbdare “lămurirea acestei tranzacții presante” în fața întregii Comisii Europene, a cărei reuniune este programată pentru 9 februarie, potrivit ft.com.

Echipa comisarului European Almunia a alcătuit o schiță de recomandare către Comisie pentru interzicerea tranzacției pentru că ar duce la crearea unui jucător cu o poziție dominantă pe piața derivatelor din Europa, făcând astfel aproape imposibilă intrarea pe acest domeniu a altor competitori.

O fuziune între cele două companii ar duce la unificarea celor două burse pe care grupurile le controlează, noua entitate urmând a controla mai mult de 95% din tranzacțiile care influențează dobânzile pe termen scurt și viitorul titlurilor de stat emise de Germania.

Documentul redactat de echipa lui Almunia respinge argumentația Deutsche Borse  și NYSE, potrivit căreia piața derivatelor este una globală, iar grupul nou format ar ar avea în continuare concurență din partea  CME Group în SUA.