Uniunea Europeană va propune un plan de măsuri menit să ducă la interzicerea importurilor de gaze ruseşti de la finele lui 2027. Măsura va fi implementată până la finalul anului 2027.
Blocul comunitar face paşi spre ruperea legăturilor cu regimul lui Vladimir Putin și caută alternative pentru a renunța total la gazele rusești. Până la izbucnirea războiului din Ucraina, Rusia a fost cel mai important furnizor de energie pentru statele Uniunii, după cum transmite Bloomberg.
Pe de altă pate, importurile de gaze ruseşti, mai ieftine, sunt greu de eliminat într-un moment în care blocul comunitar caută soluții să reducă preţurile la energie. Marea problemă a UE constă în creşterea importurilor de gaze lichefiate ruseşti, care au explodat până la un nivel record după ce grupul Gazprom a redus livrările prin conducte.
La fel ca şi gazele prin conducte, majoritatea gazelor ruseşti lichefiate sunt cumpărate în baza unor contracte pe termen lung care includ clauze de tip „take-or-pay”, greu de înlăturat.
În acest context, la Strasbourg, Comisia Europeană va anunța un proiect care propune interzicerea importurilor de gaze ruseşti livrate prin conducte sau sub formă lichefiată, conform acordurilor pe termen lung. Interdicţia va intra în vigoare până la finele lui 2027.
Uniunea Europeană a achiziţionat energie rusească în valoare de 23 de miliarde de euro în 2024, o sumă mult mai mare decât a alocat pentru sprijinirea Ucrainei. Importurile din Rusia au acoperit 19% din achiziţiile totale de gaze ale blocului comunitar în 2024, după ce importurile de gaze lichefiate au atins un nivel record.
Implementarea noului calendar pentru eliminarea gazelor rusești depinde de capacitatea blocului comunitar de a-şi asigura livrările alternative de gaze lichefiate din SUA, Qatar, Canada şi Africa. Achiziţiile din SUA sunt negociate în cadrul discuţiilor comerciale cu administraţia Trump.
Planul de a elimina gazele ruseşti va avea un efect limitat asupra preţurilor şi securităţii energetice, având în vedere cantitățile uriașe de gaze lichefiate care vor urma pe piaţa mondială în următorii ani. Potrivit surselor citate, planurile nu sunt bătute în cuie și este posibil să fie modificate înainte de anunţul de marţi.