Uleiul continuă să se scumpească. Prețul s-ar putea dubla până la sfârșitul anului

Uleiul continuă să se scumpească. Prețul s-ar putea dubla până la sfârșitul anului
Foto simbol: Pixabay

Produsele de bază sunt marcate de scumpiri după scumpiri, iar uleiul nu a fost ocolit nici el de această situație. Prețul unui litru este cu 50% mai mare față de ce începutul anului, iar estimările arată că până la final de 2022 s-ar putea dubla, potrivit Antena3.ro.

Prețul uleiului continuă să crească

În 2022, la nivel național a fost cultivată o suprafață cu 100.000 de hectare mai mare decât cea de anul trecut, însă chiar și așa producția estimată este cu cel puțin 500.000 de tone mai mică decât în 2021.

Prețul la motorină s-a dublat, produsele de protecție a plantelor s-au scumpit cu cel puțin 200%, iar îngrășămintele costă și ele cu 500% mai mult. Estimările pentru vânzarea semințelor de floarea-soarelui sunt de 500 de dolari pe tonă. Cu tot cu costurile procesării, uleiul de floarea-soarelui poate deveni un produs de lux.

Prețurile foarte mari la ulei ar urma să fie resimțite din septembrie, după recolta de floarea-soarelui, avertizează fermierii. Totuși, prețurile vor fi dictate de cererea de pe piață.

Este posibil ca Ucraina, o țară care cultivă floarea-soarelui pe 9 milioane de hectare, o suprafață egală cu suprafața agricolă totală din România, să nu facă export.

Urmăriți B1TV.ro și pe