Cel mai bine plătit medic pneumolog primar de la Spitalul de Pneumoftiziologie Câmpulung înregistrează venituri totale de peste 37.000 de lei pe lună, în sumă intrând salariul de bază, sporul pentru expunerea la TBC, gărzile, voucher-ul de vacanță și indemnizația de hrană, potrivit evenimentulmuscelean.ro.
Așadar, un medic pneumolog primar, gradul V, are un salariu de bază de peste 15.500 de lei, la care se adaugă alți peste 10.100 de lei pentru expunerea la Bacilul Koch, pe lângă cei aproximativ 6.200 aferenți gărzilor. Suma este completată de 1.450 de lei destinați vacanțelor, respectiv 3.800 de lei pentru indemnizația de hrană.
Informația vine în contextul în care inistituțiile cu personal plătit din fonduri publice trebuie să prezinte veniturile angajaților. Lista nu trebuie să fie nominală, ci să cuprindă datele aferente fiecărei funcții din organigrama instituției sau autorității publice.
Spre exemplu, managerul de gradul I ajunge la un venit lunar total de aproape 28.000 de lei, în timp ce în cazul unui director medical de același grad, cuantumul depășește 23.000 de lei. O infirmieră de gradul V ajunge la un venit lunar total de peste 9.200 de lei, în timp ce salariul celui mai important îngrijitor de curățenie se ridică și el la un nivel similar.