Un tren parcurge 533 de kilometri în zece ore de la București la Timișoara. Între Paris și Berlin, călătoria durează doar opt ore, deși distanța e de 900 km

Un tren parcurge 533 de kilometri în zece ore de la București la Timișoara. Între Paris și Berlin, călătoria durează doar opt ore, deși distanța e de 900 km
Foto: Facebook / CFR Călători

Un tren parcurge 533 de kilometri în 10 ore pe ruta București-Timișoara, în timp ce un drum de la Paris până la Berlin durează cu două mai puțin, în ciuda faptului că distanța este de 900 de kilometri, potrivit platformei de rezervări de bilete de tren onlytrain.com, transmite Ziarul Financiar.

533 de kilometri în 10 ore cu trenul de la București la Timișoara, față de 900 de kilometri în 8 ore de la Paris la Berlin

Dacă prețul unui bilet la clasa a doua pentru București-Timișoara este de 100 de euro, biletul între Paris și Berlin ajunge la 186 de euro, dar în acest caz trenul parcurge două țări mai rapid decât durează călătoria între cele două orașe din România.

În ultimii ani aproape că nu s-a investit în modernizarea căilor ferate din România, deși infrastructura este în mod evident una subdezvoltată. În 14 ani, autoritățile din țara noastră au reabilitat și modernizat din bani europeni doar 125 km de cale ferată – iar în ultimii trei ani, doar trei kilometri.

Anul trecut, 1 din 3 trenuri operate de CFR Călători, compania de stat cu cea mai mare cotă de piață în acest sector, a înregistrat întârzieri. De altfel, în 2020, CFR Călători a înregistrat pierderi de 354 milioane lei și datorii de peste 1 miliarde de lei.