Valoarea tichetelor de masă şi a tichetelor de creşă ar putea crește. Când se aplică majorările

Valoarea tichetelor de masă şi a tichetelor de creşă ar putea crește. Când se aplică majorările

Valoarea tichetelor de masă şi a tichetelor de creşă ar putea crește din luna octombrie, potrivit unor ordine puse în dezbatere publică de Ministerul Municii şi Ministerul Finanţelor.

Pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei. Conform sursei citate, aplicarea noii valori nominale până în luna martie 2022.

Până în luna septembrie a acestui an, valoarea maximă a unui tichet de masă este de 20,01 lei, arată legislaţia în prezent.

Pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei.

– Valoarea nominala stabilită la art 1. se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2022 respectiv, februarie 2022 și martie 2022.

Al doilea ordin prevede ca pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care este acordată sub formă de tichete de creşă va fi majorată la 490 lei.

Noua valoare este aplicată pentru tichete de creşă  este tot până în luna martie anului viitor.

Pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1045/2018, este de 490 lei.

Valoarea nominală stabilită la art 1. se aplică și pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2022, respectiv februarie 2022 și martie 2022.

Ultima oră
09:15 - Grindeanu insistă că PSD nu-l va suspenda din funcție pe Nicușor Dan: „E o altă minciună, şi una din cele mai mari spuse de Bolojan”
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi