Victor Ponta, despre situația TVR-ului: Nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea

Victor Ponta, despre situația TVR-ului: Nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea
Foto: gov.ro

Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că nimeni nu poate cere Fiscului să încalce legea, făcând referire la faptul că ANAF a pus propriri pe contrurile TVR din cauza datoriilor acumulate la bugetul de stat, informează Mediafax.

„TVR nu este o instituţie în subordinea Guvernului, nu avem noi dreptul să ne pronunţăm. Parlamentul se va pronunţa, doar că nimeni nu poate să ceară ANAF-ului să încalce legea, că după aia răspund ei penal, dacă încalcă legea”, a declarat premierul Victor Ponta.

Premierul a mai adăugat că postul public de televiziune nu a respectat programul convenit în 2012, prin care Parlamentul a solicitat Guvernului să intervină printr-un program de salvare.

“Am înţeles că se mai angajează încă vreo 80 de directori, nu ştiu 84 sau câţi or fi”, a mai adăugat Ponta.

Societatea Română de Televiziune a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, informează zf.ro, citând date ale reprezentanților Televiziunii Române. Asta în condițiile în care, anul trecut, TVR a avut  venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei.