Premierul Victor Ponta a declarat, marți, că Fondul Monetar Internaţional nu a obligat Guvernul să desemneze un câştigător la licitaţia pentru privatizarea Oltchim, ci doar ca autorităţile române să organizeze procedura de vânzare a acţiunilor statului.
„FMI nu ne-a obligat să avem şi un câştigător, ci doar să facem procedura de privatizare„, a spus Victor Ponta în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.
Premierul a mai spus că Oltchim Râmnicu Vâlcea trebuie să funcționeze în continuare, în acest caz fiind nevoie de o strategie pe termen lung pentru plata datoriilor și trecerea pe profit a combinatului.
Victor Ponta a mai precizat că, dacă Guvernul nu ar fi organizat în septembrie procesul de privatizare a Oltchim, scrisoarea de intenţie a României nu ar fi intrat în board-ul FMI din 28 septembrie.
„Conform acordului cu instituţiile internaţionale, o obligaţie nerespectată devine automat acţiune prioritară pentru aprobarea următoarei scrisori de intenţie. Graba a fost motivată de mecanismul automat de acţiune prioritară, fundamentală„, a mai declarat premierul.
„Cea mai importantă parte a Arpechim pentru Oltchim, anume instalaţia de piroliză, este deja la Oltchim de acum doi ani. Singurul lucru util pentru Oltchim mai este instalaţia de nafta, care poate fi sau nu transferată la Oltchim, şi asta presupune costuri importante, investiţii de mediu necesare Arpechim. Oltchim poate merge în cea mai mare parte fără Arpechim„, a mai declarat Ponta.
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat. Contractul nu a fost însă semnat până în prezent.
Vezi AICI care este ultimatumul dat de Victor Ponta în cazul privatizării Oltchim.