Violeta Alexandru, Ministrul Muncii, a declarat că administratorii fondurilor de pensii private nu sunt nişte borfaşi sau nişte profitori, iar legislaţia care îi constrânge pe aceştia să nu se joace cu banii deponenţilor trebuie respectată.
Ministrul Muncii a avut, marți, mai multe schimburi de replici cu preşedintele Comisiei de Muncă a Camerei Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD).
„Domnule preşedinte, aşa cum zugrăviţi dumneavoastră lucrurile, pare că ei (administratorii privaţi ai fondurilor de pensii, n.r.) sunt nişte borfaşi, nişte profitori. Nu este aşa. Acei bani pe care dânşii îi administrează sunt banii noştri. Proiecţia pe care dumneavoastră o faceţi, cum că administratorii de fonduri se joacă cu fondurile, în condiţiile în care şi astăzi în lege au nişte condiţii extraordinar de stricte… ASF este sub Parlament, acolo e locul în care îngrijorările dumneavoastră… (este întreruptă de şeful comisiei, n.r.)”, a declarat Violeta Alexandru, citată de Agerpres.
Alexandru a precizat că legislația actuală include obligații clare pentru administratorii de pensii private: „Avem şi acum în lege constrângeri şi obligaţii pentru aceşti oameni. Trebuie să vedem să se respecte, în sensul de responsabilizare a lor, să nu se poată juca cu banii noştri. Indiferent de sumă (de procentul alocat pensiilor private, n.r.), voi fi la fel de responsabilă. Este datoria mea să apăr drepturile pensionarilor şi ale viitorilor pensionari, aşa că vă asigur de toată responsabilitatea mea legat de ceea ce spuneţi”.