Premierul Viorica Dăncilă a declarat, în timpul întâlnirii cu delegația FMI, că România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din Uniunea Europeană.
Delegația FMI a ajuns joi, la București, în vizita anuală de evaluare a situației macroeconomice, procedură de consultare periodică cu autoritățile naționale.
”Un alt aspect subliniat de premierul Dăncilă a fost faptul că România are una dintre cele mai mici datorii publice guvernamentale din Uniunea Europeană, fiind sub pragul de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Datoria publică reprezintă 38,7% din PIB la finalul lunii martie 2019, potrivit legislației naționale, iar în conformitate cu metodologia UE, datoria administrației publice este de 34,9% din PIB, raportată la aceeași dată”, a declarat Dăncilă în timpul discuțiilor, potrivit unui comunicat al Guvernului.
Premierul a mai susținut că România a înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creșteri economice din UE, iar Guvernul estimează pentru anul acesta un avans economic de 5,5% din PIB.
Ce mesaje a mai transmis Guvernul delegației FMI?