Virgil Popescu: Vom asigura securitatea şi independența energetică a României şi a regiunii

Virgil Popescu: Vom asigura securitatea şi independența energetică a României şi a regiunii
Sursa Foto: Facebook/ Virgil Popescu

România devine un hub important pe piața energiei atât din punct de vedere al energiei electrice, cât şi a gazelor naturale, a transmis ministrul Energiei, Virgil Popescu, după semnarea acordului energetic cu Azerbaidjan, Georgia și Ungaria.

”Un pas foarte important pentru securitatea energetică a României şi Europei a fost făcut astăzi prin semnarea Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgia, Ungaria şi România privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. România devine un hub important pe piața energiei atât din punct de vedere al energiei electrice, cât și a gazelor naturale. Și împreună cu partenerii noștri vom dezvolta investițiile în țara noastră și astfel vom asigura securitatea și independența energetică a României și în regiune. ”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Energiei.

Acordul încheiat sâmbătă este primul pas către independența energetică a României și va continua să investească în infrastructura necesară pentru energia regenerabilă.

„România este angajată să investească în producția de energie și în infrastructura energetică, iar în cooperare cu partenerii noștri, vom promova securitatea energetică pentru statele noastre și pentru regiune. Și, totodată, vestea bună este că și românii vor avea beneficii în urma realizării acestui proiect important. De asemenea, menționez că țara noastră are în plan să operaționalizeze un cablu de transport de energie electrică verde pe traseul Tuzla – Podişor, apoi pe culoarul gazoductului BRUA, pentru a asigura legătura de la Estul la Vestul României”, a mai transmis ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`