Cântărețul de muzică populară Aurică Totolici a fost condamnat la peste 17 ani de închisoare pentru că a violat trei copii. Sentința, dată de Judecătoria Galați, nu e definitivă.
Aurică Totolici, a fost condamnat la 17 ani și 6 luni de închisoare și i-au fost interzise mai multe drepturi și este obligat la plata unor daune morale și materiale. Judecătoria Galați l-a găsit vinovat de viol săvârșit asupra unui minor în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului, înlesnirea actelor sexuale între minori și corupere sexuală a minorilor. Sentința nu este definitivă. Cântărețul se află în arest preventiv din iulie 2024, măsura fiind prelungită de judecători, până la pronunțarea unei sentințe definitive.
Aurică Totolici va fi înregistrat în Registrul Național al Agresorilor Sexuali și, de asemenea, judecătorii au dispus recoltarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic al bărbatului în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
La început, cercetările au vizat doi băieți, elevi ai lui Totolici. Ulterior, cercetările au fost extinse și cu privire la a treia victimă. În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit filmări cu victimele obligate la perversiuni sexuale în timp ce erau filmate de cântărețul profesor.
Potrivit anchetatorilor, în perioada septembrie 2023 – iunie 2024, cântărețul de muzică populară Aurică Totolici, „ar fi profitat de calitatea de profesor de canto pentru a determina doi minori, de 14, respectiv 16 ani, din aceeași localitate, să întrețină raporturi sexuale”.
După ce a fost arestat pentru agresiune sexuală a celor doi minori, un alt copil și-a făcut curaj și a mărturisit că a fost abuzat de cântărețul de muzică populară.
Aurică Totolici a fost vreme de 22 de ani angajat al Centrului Cultural Dunărea de Jos din Galați și membru al Ansamblului Folcloric ”Doina Covurluiului”. În decembrie 2023 a ieșit la pensie.
Un alt cântăreț de muzică populară, Cristian Pomohaci, a fost anchetat pentru raporturi sexuale cu minori, dar dosarul său a fost clasat în februarie 2019. Procurorii au considerat că faptele sunt prescrise, timpul scurs de la comiterea acestora fiind de mai mult de zece ani.