23 de organizații non-guvernamentale au adresat Parlamentului o scrisoare deschisă prin care cer, în aceeași zi în care se dezbate în plen proiectul de buget pentru 2013, ca finanțările către biserici din bani publici să înceteze și ca sumele astfel economisite să fie redirecționate către domenii precum educația, cercetarea și sănătatea.
„Anual, statul oferă cultelor religioase aproximativ 540 de milioane de euro, suma echivalentă cu 0,4% din PIB-ul României, valoare anunțată de insăși Patriarhia BOR. Pentru comparație, reamintim că nivelul arieratelor statului la plata medicamentelor este de doar 0,3% din PIB”, se arată în scrisoarea deschisă.
„În decembrie 2012, ASUR a inițiat o petiție adresată primarilor, în care solicităm să nu mai aloce bani cultelor. Acum, continuăm demersurile în acest sens, prin apelul lansat către Parlament. Atât noi, cât și celelalte organizații semnatare dorim să atragem atenția parlamentarilor că sumele stranse din taxe și impozite trebuie folosite în interesul direct al contribuabililor și nu pentru susținerea cultelor, care sunt organizații private. Cu această ocazie ne reafirmăm poziția privind necesitatea adoptării Legii Contribuției Bisericesti pentru a înlocui subvenționarea cultelor de la buget printr-o contribuție opțională, colectată după sistemul din Germania”, a declarat Toma Pătrașcu, vicepreședinte ASUR (Asociatia Secular-Umanistă din România), una dintre ONG-urile semnatare.
Această scrisoare va fi trimisă, marți, președinților celor două camere ale Legislativului, premierului, șefului reprezentatei CE, șefului misiunii FMI, cât și directorului biroului Băncii Mondiale din țară, scrie Hotnews.