26 de ani de tristă agonie: “Dacă renunţi sau dacă nu-ţi pasă, poate nu mori tu, dar vor muri alţii. Acum, au murit în Colectiv. Este începutul schimbării, așa cum a promis strada, sau va rămâne doar o debarcare?"

26 de ani de tristă agonie: “Dacă renunţi sau dacă nu-ţi pasă, poate nu mori tu, dar vor muri alţii. Acum, au murit în Colectiv. Este începutul schimbării, așa cum a promis strada, sau va rămâne doar o debarcare?"
Foto: capitalismpepaine.com

Manifestațiile de stradă de marți seară au dus la demisia Guvernului și la demisia premierului Victor Ponta, respectiv a primarului Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone.

Și românii spun că nu se vor opri aici. Miercuri, în Capitală sunt anunțate noi proteste. Oamenii s-au săturat de întreaga clasă politică. Nu vor ca la șefia Executivului să vină tot foști securiști, condamnați penal sau vechi șpăgari retrași o vreme pentru a putea fi reintroduși pe scena politică acum.

Roțile puterii se mișcă doar atunci când zeci de români își pierd viața. 32 de suflete au pierit în incendiul de la Colectiv. Ministrul Sănătății a anunțat că în spitale mai sunt peste 130 de tineri, unii în stare critică.

Puterea străzii, „revoluţia”, s-a mulat perfect pe un context politic foarte favorabil schimbării, consideră Andrei Luca Popescu.

Jurnalistul scrie într-un editorial pentru Gândul că “Ponta nu a mai putut trece cu un rânjet tâmp şi o glumiţă de şcolar necopt despre adversarii politici” peste această tragedie.

“Deocamdată, astăzi cel puţin, am asistat la o debarcare, nu la o schimbare, lucru demonstrat şi de faptul că Liviu Dragnea i-a pus sfidător piciorul pe gât lui Ponta, anunţând demisia acestuia înaintea demisionarului însuşi”, scrie Popescu.

Schimbarea se face în timp și se face cu oameni noi. România are nevoie de conducători din rândul specialiștilor.

“Nu rotiri de cadre ale aceleiaşi mizerii. „E doar începutul, e doar începutul”, au strigat 25.000 de oameni în stradă marţi seară. Poate că da, poate că e începutul schimbării la faţă şi la minte a României, care să permită naşterea unor altfel de oameni politici, care să nu mai fie nevoie să fie stropiţi cu sânge nevinovat pentru a-i face să se gândească la demisii sau măsuri. Schimbarea însă va mai dura”, ami scrie acesta.

“Dacă renunţi sau dacă nu-ţi pasă, poate nu mori tu, dar vor muri alţii. Acum, au murit în Colectiv.

Schimbarea e leneşă, mai ales în România. Ea are nevoie de un imbold în fiecare zi şi cu fiecare ocazie în care o instituţie, un demnitar sau o decizie publică duhnesc a abuz şi incorectitudine”, conchide Andrei Luca Popescu.