Disconfortul lăsat de durerile de articulații ne determină să căutăm tot felul de soluții ca să venim în întâmpinarea acestei probleme. Ele apar, indiferent de vârstă, atunci când una dintre componentele articulației este afectată, fie din cauza inflamației, uzurii cartilajului, leziunilor, infecțiilor sau a altor situații. Sunt însă anumite elemente de ajutor la care poți apela dacă te confrunți cu această afecțiune. Am redat mai jos câteva lucruri pe care poți să le încerci cu scopul de a ameliora aceste dureri. Pe lângă ajutorul și recomandările unui specialist, nu strică să arunci o privire și pe următoarele sugestii și sfaturi ce conțin soluții-cheie împotriva durerilor de articulații. Iată ce merită să testezi ca să te simți mai bine:
Suplimente cu colagen
Colagenul joacă un rol important în îmbunătățirea funcțiilor articulațiilor. În acest sens poți introduce în stilul tău de viață suplimente care conțin ingredientul benefic. Îl poți consuma ca atare sau integrat în diverse produse, cum sunt, spre exemplu, capsulele de cafea cu colagen. Studiile au arătat că administrarea colagenului în cazul persoanelor care s-au confruntat cu dureri de articulații a ajutat la restabilirea densității osoase. Aproximativ 70-90% din cartilajul articulațiilor din organism este compus din colagen, ceea ce îl face esențial pentru menținerea flexibilității și rezistenței articulațiilor. Suplimentele de colagen joacă un rol preventiv prin menținerea integrității cartilajului și protejarea articulațiilor de uzură prematură. Acest lucru este important în special pentru sportivi sau persoanele active, care își solicită frecvent articulațiile. Pe lângă suplimentele cu colagen, nu strică să consulți și un specialist, în cazul în care durerile de articulații persistă sau sunt prea puternice.
Vitamina D
Deficitul de vitamina D poate duce la slăbirea oaselor și la apariția durerilor de articulații. În acest sens, poți să îți faci analizele necesare ca să vezi cum stai din acest punct de vedere și, ulterior, dacă este cazul, să integrezi vitamina în dieta ta. Aceasta ajută la absorbția calciului, esențial pentru sănătatea oaselor și a articulațiilor. O sursă bună de vitamina D este soarele, însă te poți îndrepta și spre alimente care o conțin, așa cum sunt ciupercile, somonul, sardinele, tonul, gălbenușul și multe altele.
Exerciții fizice
Exercițiile fizice pot fi un suport în cazul în care te confrunți cu problema articulațiilor. Este important să rămâi activ și să urmezi un program de activități fizice moderate, scriu cei de la healthline.com. Acest lucru te va ajuta și la menținerea greutății corporale, iar practicarea constantă a exercițiilor va permite mușchilor să lucreze mai eficient ca să susțină articulațiile. Te poți îndrepta spre o activitate fizică puțin solicitantă, precum înotul, yoga sau mersul pe jos. Aceste activități pot avea un rol semnificativ la întărirea mușchilor care susțin articulațiile, reducând astfel presiunea asupra acestora.