Ministerul Sănătății a informat că al șaselea caz de variola maimuței a fost înregistrat în România. Infecția a fost confirmată astăzi.
Cei de-al cincilea caz a fost înregistrat marți, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani care „are o formă ușoară a bolii și este izolat la domiciliu”.
„Este vorba de un bărbat de 37 de ani. Simptomele au apărut pe data de 18 iunie, iar infecția a fost confirmată astăzi în urma investigațiilor de laborator. Pacientul are o formă ușoară a bolii și este izolat la domiciliu”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Sănătății.
Primul caz a fost raportat pe 13 iunie, când Ministerul Sănătății anunța că a depistat virusul la un bărbat în vârstă de 26 de ani, din București, și că, „din anamneză, rezultă că partenerul persoanei infectate a călătorit în ultima perioadă în mai multe țări din Europa unde există numeroase cazuri de infecție cu variola maimuței”.
„Vaccinul pentru variola umană asigură, din fericire, o eficacitate de 80 – 85 la sută din datele pe care le avem. Ceea ce înseamnă că persoanele născute după 1979, când nu a mai fost obligatorie vaccinarea, au un risc mare de a infecta. Și altceva ce este foarte important: prin vaccinare se asigură o imunitate durabilă de zeci de ani”, a declarat Adrian Marinescu, directorul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”.