Escrocii se descurcă și pe timp de pandemie. Pe internet circulă numeroase oferte pentru vaccinuri anti-COVID-19, de la diverse companii farmaceutice: Pfizer/BionNTech, AstraZeneca și Moderna, informează presa internațională.
Cercetătorii Kaspersky au examinat 15 piețe diferiteși au găsit reclame pentru mai multe vaccinuri împotriva COVID-19. Potrivit celor de la Kaspersky, majoritatea anunțurilor provin din Franța, Germania, Marea Britanie și SUA, iar prețurile pentru o doză variază între 250 și 1.200 de dolari.
Dozele de vaccin, omologate și neomologate, se comercializează pe Darkweb. Cel mai comun preț este de aproximativ 500 de dolari.
„Puteți găsi aproape orice pe Darknet, deci nu este surprinzător că vânzătorii de acolo ar încerca să valorifice campania de vaccinare.
În ultimul an, au existat o serie întreagă de escrocherii care exploatează subiectul COVID-19 și multe dintre ele au avut succes. În acest moment, oamenii nu numai că vând doze de vaccin, ci și certificate de vaccinare – documente care vă pot ajuta să călătoriți fără restricții.
Este important ca utilizatorii să fie precauți cu privire la orice ‘afacere’ legată de pandemie și, desigur, nu este niciodată o idee bună să cumpărați un vaccin de pe Darknet”, a explicat Dmitry Galov, expert în securitate la Kaspersky.