Un tânăr de 29 ani din Suceava, obișnuit probabil să-și lase cu aroganță BMW-ul în locuri nepermise, a avut proasta inspirație să îl parcheze chiar în fața sediului Poliției din oraș, pe locurile destinate autospecialelor MAI.
Nu tocmai bucuroși de oaspeți, oamenii legii i-au verificat datele și au constatat că proprietarul bolidului avea și permisul suspendat.
În consecința celor constatate, polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Probabil că tânărul ar fi putut contesta măsura însă a fost depistat chiar lângă mașina sa: luni, în jurul orei la 11.30, pe strada Universități din Suceava, în fața sediului Poliției municipiului Suceava, polițiștii de serviciu au observat un autoturism BMW 730 D care era parcat în zona destinată doar autovehiculelor de poliție, lângă bolid fiind și identificat șoferul, Andrei C., în vârstă de 29 de ani, din municipiul Suceava.