Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță că absolvenții promoției 2014 care vor indemnizație de șomaj trebuie să se înscrie în termen de 60 de zile de la data finalizării studiilor.
Aceștia se pot înscrie la agențiile județene de ocupare de care aparțin pentru a beneficia de informare și consiliere profesională pentru evaluarea în vederea orientării profesionale, dar și pentru indemnizația de 250 de lei pe care o pot primi vreme de șase luni, citează Mediafax.
Indemnizaţia de şomaj poate fi solicitată doar de tinerii care, într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale, sunt înregistraţi la serviciile publice de ocupare, nu urmează o formă de învăţământ, nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, care în prezent este de 500 de lei. Absolvenţii înregistraţi la ANOFM care se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni beneficiază de o primă de încadrare în valoare de 500 lei. Acest drept poate fi solicitat în termen de maximum 60 de zile de la data angajării.