Grav accident rutier, marți dimineață, în județul Prahova.
O ambulanţă privată care transporta 6 pacienţi la dializă s-a ciocnit cu un autoturism, în localitatea Florești, la faţa locului şase persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Din nefericire, o persoană a murit.
„Din primele date, accidentul s-a produs pe DJ 720, la intersecţia cu Călineşti (DJ 144). Se pare că un autoturism nu ar fi acordat prioritate de trecere unei ambulanţe private, care transporta trei pacienţi pentru dializă. În acest moment sunt şase persoane asistate medical la faţa locului. Conducătorii auto au fost testaţi, dar sunt fără alcoolemie”, au precizat reprezentanţii IPJ Prahova, potrivit Agerpres.
Un bărbat de 62 de ani, căruia i s-au făcut manevre de resuscitare, a fost declarat decedat. Cinci persoane au fost transportate la spital și se află în stare gravă.
La intervenţie au participat un echipaj de stingere, unul de descarcerare, o autospecială pentru victime multiple şi 3 echipaje SMURD.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.