Mașină lovită de tren și târâtă pe șine 20 de metri, la Satu Mare. Un bărbat a decedat

Mașină lovită de tren și târâtă pe șine 20 de metri, la Satu Mare. Un bărbat a decedat
Sursa foto: PresaSM

Un accident feroviar grav a avut loc joi după-amiază, 28 august, în jurul orei 14:40, în cartierul Balta Blondă din municipiul Satu Mare. O mașină în care se aflau două persoane a fost surprinsă pe șine și lovită în plin de trenul Regio care circula pe ruta Satu Mare – Carei.

Cuprins

  • Cum s-a produs accidentul feroviar grav
  • Ce au declarat martorii

Cum s-a produs accidentul feroviar grav

În mașină se aflau doi pasageri – o femeie de 77 de ani și un bărbat de 82 de ani. Impactul a fost devastator, autoturismul fiind târât aproximativ 20 de metri pe șine. Ambele victime au rămas încarcerate și inconștiente.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, descarcerare și medici de la SMURD și Serviciul Județean de Ambulanță.

În ciuda eforturilor de resuscitare, bărbatul a fost declarat decedat. Femeia, aflată inițial în stop cardio-respirator, a fost readusă la viață și transportată în stare critică la Spitalul Județean Satu Mare, cu multiple traumatisme.

Trenul implicat în accident transporta 27 de călători, însă niciunul dintre ei nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ce au declarat martorii

Potrivit martorilor citați de PresaSM, autoturismul a fost împins aproximativ 20 de metri de garnitura de tren. Cel mai probabil, șoferul a încercat să traverseze calea ferată și a fost surprins de tren pe șine.

„Astăzi, în jurul orei 14:42, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier grav, în municipiul Satu Mare, înainte de intrarea în cartierul Sătmărel. Un autoturism a fost lovit de un tren de călători, rezultând două victime încarcerate și inconștiente. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de stingere cu apă și spumă, echipajul de descarcerare și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, cu un total de 11 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare. De asemenea, în sprijin a fost mobilizat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Someș” Satu Mare.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.