Accident MORTAL în București: Circulația a fost blocată în zona Grozăvești

Accident MORTAL în București: Circulația a fost blocată în zona Grozăvești

Un motociclist, în vârstă de 39 de ani, a decedat pe loc după ce s-a lovit cu o mașină, în zona Splaiul Independenţei, București.

Astfel, autoritățile au blocat circulația pe banda II de mers dinspre Şoseaua Virtuţii, către Grozăveşti, informează Mediafax.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs din cauză că șoferul autoturismului, în vârstă de 29 de ani, nu s-a asigurat corespunzător când a efectuat manevra de întoarcere, motociclistul nemaiputând să evite impactul.

Poliţiştii au deschis o anchetă la faţa locului, pentru a stabili cu exactitate cauza şi împrejurarea producerii accidentului.