Accident ORIBIL în Olt. Un mort și doi răniți (FOTO)

Tragicul eveniment a avut loc duminică, peDN 65, pe raza localității Valea Mare,în accident fiind implicate o autoutilitară în care se afla doar șoferul și un autoturism în care se găseau un bărbat și o femeie.

Un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară, în urma impactului soferul acesteia din urma suferind rani grave. Bărbatul, de 38 de ani, din Potcoava, era încarcerat la sosirea echipajelor medicale de prim ajutor si deja decedase.

Din primele verificări efectuate de polițiști, se pare că un bărbat, de 39 de ani, din Potcoava, în timp ce conducea o autoutilitară, în condiții de carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism de un bărbat, de 56 de ani, din Scornicești, ce se deplasa din sens opus”,a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, agentul principal Alexandra Dicu, potrivit GDS.

Tags: