O persoană a fost rănite, miercuri, după ce un TIR a lovit un microbuz în care se aflau 16 pasageri, pe DN1 A, în județul Prahova, transmite Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, Raluca Brezeanu, a declarat că accidentul a avut loc în localitatea Boldeşti Scăieni.
Potrivit primelor informații, TIR-ul, care se deplasa dinspre Braşov spre Ploieşti, a intrat pe contrasens şi a lovit un microbuz în care se aflau 16 persoane și care circula regulamentar.
În urma impactului, un pasager din microbuz a fost rănit, însă viaţa nu îi este pusă în pericol.
Poliția efectuează cercetări în acest caz, pentru a stabili cauzele producerii accidentului.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia pe DN1 A în zona accidentului se desfăşoară cu restricţii, alternativ, pe o singură bandă a drumului, fiind dirijată de poliţişti.